01 mai 2018

Limonadă de alune sălbatice


Ursul Mihai, prietenul meu din WW2 acum tenor la Opera din Milano unde este solist în Spăgătorul de Nuci și pe care o să-l recunoașteți ușor pe stradă după părul alb, eșarfa mov și ghetele albastre, deci ursul Mihai, ditamai animalul, stă sub alunul din curtea Simonei, se acompaniază la drâmbă și povestește: io când am fost în India am fost pe jos că există un Drum al Urșilor și așa pe jos am ajuns la cel mai mare brahman din Rajahstan, mare, mare de tot, și el m-a invitat la masă, o masă lungă plină de bisturie pentru că el scotea dinții supușilor, o altă masă plină de scrieri în sanscrită, dar el mi-a spus nu la alea, alea sunt de lucru ci la aia cu mâncare și băuturi. Și m-am așezat în fața unui porc costeliv la grătar și brahmanul a spus: nu de porc e vorba, ci de limonada de alune sălbatice din carafa aia. Io m-am uitat și într-adevăr într-o carafă mare, rece, zăcea un lichid maro galben frumos mirositor a lămâie alune și mentă. Zice brahmanul: bea. Am băut doi litri pe nerăsuflatelea și-am sughițat, așa că brahmanul a spus: să-i spui Simonei cum se face dacă treci pe la ea că are un alun în curte. Zi-i așa: să ia două sute de grame din alunele cele mai mari, o lămâie, mentă, zahăr dacă vor musafirii și să mestece toată treaba asta într-un malaxor. Nu uiți? Nu. Și asta pe care ai făcut-o tu, Simona, seamănă cu aia pe care am băut-o la brahman. Ba e chiar mai bună. Da.

Pe deasupra curții a trecut Porumbelul Poștaș. Cu tolba plină. Avea mailuri pentru Iohannis, Țiriac, Nadia Comăneci, Dracula, un popă bătrân, o mamă cicălitoare dar foc de frumoasă, un biciclist, un scafandru din alte timpuri, un alpinist rămas pe Everest și un bidon de vopsea de păr pentru un prieten de-al lui. În zbor, l-a auzit pe Mihai povestind și l-a văzut bând limonada Simonei. A băut și el o gură și-a încălecat din nou mătura și dus a fost spre Cotroceni.

Conducându-mă la poartă, Simona mi-a spus: îți dau alunul cu tine. Îți faci în mașină. O clipă, agitatorul comunist din mine s-a gândit să-l ia. Să se dea mare la 2 Mai cu el în tărăboanță. Dar am refuzat. Da, așa am făcut, am refuzat. Adică am zis: nu, nu-mi încape. Și așa era, nu-ncăpea în mașină. Păcat.

D.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lăsați răspuns aici: