Carmen biciclista biciclea prin oraș. Era acum pe șoseaua Panduri, pedala spre parcul Carol și fluiera o melodie, fiu, fiu, fiu!!! Era bine dispusă pentru că luase corigența la geografie, știuse pe dinafară munții Carpați, râurile, Bărăganul cu tot cu localități, înmulțirea cu doi și așa mai departe. Dimineață, o rugase pe maică-sa: mamă, lasă-mă să ies vreo două zile prin oraș cu bicicleta. S-a suit în șa și a plecat.
Nelu ieșea dintr-un magazin de biciclete. Își cumpărase una de curse întrucât vroia să facă curse regulate între Bolintin și Clejani, ca să mai câștige un ban. Era o bicicletă cu patru șei, deci putea transporta patru oameni cu el cinci. O luă spre Panduri cu gândul să coboare spre parcul Carol unde ar fi putut bea un suc. Un suc de vișine, să zicem. Cerul era albastru, norii negri, muștele galbene. Și deodată, în fața lui o fată care biciclea ca și el înspre parcul Carol.
Intrară în vorbă. Draga mea, nu-i așa că nu-l iubești pe Brad Pitt? Și nici pa Ștefan Bănică Jr? Și nici pe Anthony Quinn? Și nici pe Banderas? Nu, nu-i iubesc. Atunci pe cine? Pe tine. Nelu mai, mai să cadă de pe șa. Se înroși tot, făcu pojar și scarlatină, ba chiar contactă o gripă de toată frumusețea și o tensiune 30 cu 4.
La spital, Carmen îi tampona frunte cu apă. Cu apă rece. Îi ținea termometrul. Îi dădea supă. Macaroane. Brânză nesărată, că n-avea voie. Uda florile. Apoi, se uită la ceas și-și aduse aminte că peste 10 minute avea întâlnire cu Radu, prietenul ei. Luă o pernă, îl sufocă pe Nelu și părăsi spitalul.
Denis
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: