10 august 2017

Suceveni 1



Imagini din Suceveni, foto, D.D.

Galați, mon amour, a fost întotdeauna o melodie cu care se mergea la Eurovision. Un așa mare succes s-a transformat, în timp, într-un oraș de la Dunăre, Prut, toate alea. Și prin care trebuie să treci din când în când. Noi, de exemplu, spre Suceveni. Pe Prutul superior. Un sat în care ne așteaptă nepoata.

În Galați, de exemplu, nu este niciun indicator valabil. Se lucrează intens și toate arată alte direcții mai puțin Parisul sau Zimnicea. Așa că intri într-o benzinărie. Zici: spre Suceveni. Păi, băi, nene, o iei spre Galați, e un peco, faci stânga și e un Lukoyl. După Lukoyl faci centura cam cinci kilometri și-ai ajuns. Așa repede? Mi s-a spus că până la Suceveni sunt 70 km. Păi, nu, abia ieși din Galați, și mai e un peco lângă un Lidl, o iei pe lângă, la dreapta și iarăși ieși din oraș și vezi indicator cu Vama Oancea. O iei într-acolo, acolo e Suceveni. Mai întrebi, că te văd băiat mare. Dar dacă pun gps-ul? Nu merge. Se lucrează.

O luăm după peco la stânga și iar la stânga și mai întrebăm. Nu-i bine pe-aici, trebuie să țineți drumul Bârladului. Apoi, vedeți Tecuci, da, Tecuci, și de la Tecuci urci 'mneata la, la, la , mai în sus spre Suceveni, adică la stânga. Un șofer aude discuția. Nu dom'le, Bârladul nu e bun, încurci omul. Ia-o spre Oancea, e vamă mare, semnalizată, vezi și Prutul, și treci de Vânători, treci de nu mai știu ce și apare Vama asta, cu granița la Cahul, apoi, cinci, șase km și vezi indicator stânga Suceveni. Cam așa. Da' de unde veniți? Din București. Aha, păi, e simplu.

Gonim înspre Oancea. Vamă mare. Asfaltul e peticit nevoie mare. Mașina hurducăne ca-n filmele alea americane când sujnt bătăi într-un bar în care o gagică rânjește cu un pai în gură. Apoi, scoate paiul, aruncă o sută pe bar și se cară. Așa și noi. Am văzut indicatorul cu Suceveni și-am ajuns.

Denis

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lăsați răspuns aici: