La noi democrația a venit greșit. A venit cu sucuri și blugi, scrie generalul Manole Ben Manole, apărătorul Constituției României pe râul Neajlov, în jurnalul său. N-a venit cum trebuie, după sute de ani de vărsări de sânge. Cum a fost în Franța, de exemplu. Sau te miri unde. Românii au crezut că dacă nu mai beau nechezol, gata, tot ce-a fost s-a dat deoparte și viața nouă, liberă va inunda societatea. Da, va inunda, folosesc special cuvinte simple, pentru că acest jurnal se va citi și peste o mie de ani, poate două. Au crezut că vor avea drepturi. Că pământul, atunci în 90, s-a împărțit cui trebuie. Că vor putea vorbi prin ziare, în media. Ei n-au înțeles că democrația, ca să vină în România, trebuia ajustată locului, democrația trebuia pregătită pentru România și nu invers. Că ce să fi făcut atunci românii cu democrația? Dar acum?
Mă uit pe geam, e o zi însorită, deci mă uit pe geam la obedenarii care se duc turmă spre pista de popice de la Evelin, acolo unde încep Campionatele Mondiale. Nici unul nu știe să joace, nici unul nu știe măcar regulamentul, dar sunt siguri că democrația le va aduce primul campionat mondial din istorie. Că a venit și rândul lor să stea la masă. N-au habar că americanii joacă de o mie de ani, englezii la fel, iar de nemți ce să mai zic, că s-au bătut în două războaie pentru asta.
E-adevărat că satul arată altfel, și la asta au pus umărul și ei așa cum au putut. Ba au furat, ba au furat, ba au muncit câte puțin, așa ca să nu-și strice mersul la București pe vreun șantier unde sunt plătiți mai prost ca acasă. Dar blocurile de 60 de etaje de pe Neajlov există, fabricile de piste de popice și de bile există și istoria va consemna că le-au făcut ei. Că fără ei și clarviziunea lor politică acest campionat, primul din istorie, n-ar fi avut loc. N-are-a face că, după ce se termină campionatul, hotelurile, sălile de cinema, restaurantele de cinci stele, piscinele împrăștiate prin fostele grajduri ale ceapeului, prin foste pășuni colective, prin defrișările ilegale nu vor mai fi folosite, pentru că sunt grandioase, sunt făcute, poate, pentru un Las Vegas local, de Giurgiu, da, n-are importanță că le va mânca vegetația sau praful. Nu va interesa pe nimeni. Nu va conta decât momentul ăla de glorie al campionatului cu care fiecare sătean se va lăuda pe terasă la Evelin după cu echipele vor fi plecat. Bă, eu mi-am măritat fata!! Io am câștigat o mie de euro, cât leafa pe cinci luni. Io am învățat ceva americană și m-a invitat acolo o jucătoare bătrână care face ciorba bună și mi-a făcut cu ochiul deși n-am înțeles decât că e o găină bătrână, depășită, dar are casă la Hollywood. Atât. În rest, de toată investița se va alege praful. Pentru că românii habar n-au ce-i aia investiție și, chiar dacă au habar, nu vor s-o facă ei, pentru binele lor. Vor trece pe lângă elegantele hoteluri construite cu ocazia găzduirii campionatului și vor spune gagicii cu mândrie: uite, îl știi pe morarul din capul satului nostru? Ei bine, el a vândut etajele șase și opt din hotelul ăsta de șaizeci de etaje. Și aud că și din celelalte hoteluri la fel. Îți dai seama?
Ieri au jucat Angola cu Tunisia. Echipe din grupa a doua valorică. După meci, tunisienii au trecut prin toate grădinile ca să culeagă castraveții. Le plac castraveții, n-am mai auzit și mai ales n-am văzut niciodată un tunisian mâncând castraveți. La știri nu dă. Angolezii au scos niște tobe, și, deși învinși, au cântat ceva războinic, că adică mă bați, mă bați, dar te ucid cu dragoste cât de curând. Plăcându-le cântecul, câteva chili, chili s-au repezit la ei, măcar că n-aveau bani. S-ar putea că după campionat să se umple maternitățile din județ cu combinația asta de angolezi și chili, chili, și să iasă niște copii foarte deștepți, buni de cules struguri.
Meciul serii a fost românii cu bulgarii. Tot meci de a doua valorică. Românii sunt reprezentați de echipa de popice din Uiești, au niște tricouri americane făcute în China pe care scrie România și încă ceva, că de aici nu se aude. Chili, chili au agățat niște bulgari și i-au dus în pădure unde niște sălbatici din Congo, care auveau zi de pauză, prinseseră un bolintinean și-l puseseră la proțap ca să-l mănânce după meci. N-a mai fost cazul că s-a încins o băută cumplită la care au ajuns și ai noștri și chiar arbitrul Crem care se combinase cu o chili, chili superbă, una cu țâțe mari și cercei de aur. Și, deși am primit rapoartele târziu, cred că ospățul se desfășoară și acum. Nu că m-aș duce, că nu-mi permite gradul și onoarea de familist.
Mâine, am auzit, e o zi mai plină, de top. Joacă americanii cu englezii și și-au anunțat prezența ambasadele, miniștri lor de externe, ba chiar și doamna Tina cu Forrest Gump despre care am primit raport că s-ar cam iubi, ceea ce face farmecul Obedeniului, unde toată lumea care trece sau stă doar o zi se îndrăgostește de partener. Dac-o fi așa, voi avea grijă să-i trec în Constituție, le fac paragraf special ca s-o ducă bine. Hai, că azi nu mai scriu.
Gata, nu mai scrie, zise Florica Ben Florica, soția generalului, din cealaltă cameră. Stinge-o și pe Beth Hart, a cântat destul. Desfă draperiile, bate pernele, cearceaful și i-ați papucii din mijlocul camerei. Ăștia-s chiloții tăi? Nu. Nu contează, pune-i pe tine.
Se adresa adjunctului generalului, Costache Ben Costache, cu care, atunci când generalul scria la jurnal, îi apăra onoarea de familist.
Din vol Pista de Popice, în curs de apariție la editura TrakusArte, târgul Gaudeamus 2017, Denis Dinulescu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: