03 martie 2017

Revista presei

OLTENIȚA TIMES - Președintele american Donald Trump în vizită în orașul de la Dunăre. Este pe urmele lui Ion Iliescu. Este dus la un depozit uriaș de cartofi, momument UNESCO al orașului. Donald Trump gustă un cartof vechi, ceva mai negru la coajă. Este uimit, are un gust care-i face o mare plăcere. Secretarul apărării americane îi spune: Este cartoful pe care Columb l-a adus din America acum 600 de ani. L-a adus întâi aici, când a acostat la Dunăre, și de aici l-a dus în toată Europa. Un singur cartof? Da. Nemaipomenit. Este chemat primarul Olteniței, care seamănă izbitor cu Ion Iliescu, e cumva sosia lui. Trump a scos o bancnotă de 3.000 de dolari și i-a spus: Fă un monument acestui cartof. Așa a și fost, și pentru că a ieșit o capodoperă, cartoful a fost mutat la București sub fostul balcon al CC-ului.

THE GIURGIU NEWS - Logo-ul care patronează vestitul oraș cu pod la bulgari este: Cine n-are bătrâni să-și cumpere. Așa că în dimineața reportajului o mie de tineri au ieșit la cumpărat de bătrâni. Cu plase, arcane, furci, topoare pentru cei care nu s-ar fi lăsat cumpărați. Pe malul Dunării pescuiau trei sute de bătrâni. Aveau găleți în față de care erau legați cu lanțuri, întrucât nepoții, neavând ce mânca, îi obligau să le umple. Liderul tinerilor zise: Bă, cumpărăm bătrâni. Bătrânii s-au șopotit vreo juma de oră și-au zis: 6.000 de euro. Tinerii să-nnebunească, n-aveau atât. Dacă aveau la ei 5 euro nu mai mult. Începu bătaia. Bătrânii chemară și înecații, și morții din cimitire și ieșiră victorioși. Îi legară fedeleș pe tineri și plecară la Valea Cascadelor unde este mare târg. Îi vândură cu un euro și trăiră tare fericiți până la alte bătrâneți.

THE JOURNAL - În trenul de costișă ce duce la Vaslui era tânărul meloman Arthur Paragină din Moldova de peste Prut. Se ducea la Eurovision. Dar mai întâi trebuia să treacă pe la București să facă semifinalele, că fără ele nu ajungea la Kiev. Avea o compoziție serioasă, una în care era vorba de un pămătuf. Fără glumă. Avea un pămătuf excelent și-i dedicase o melodie frumoasă, zicea el. Era cam așa: Pămătuf, pămătuf, mie-mi vine să te tuf, dar cerul, ooooooooo, cerul cu ghioceii lui se opune, se opune și nu mai suport!!! Ăsta era refrenul Îl cânta tare în tren. Pe la stația Focșani, tot trenul urla: ăăăăăăăăăă, mie-mi vine să mă tuf, păăăămăăăăătuuuf, păăăămăăăăătuf!!! Controlorii alergau pe lângă tren închipuind un balet mecanic de toată frumusețea, astfel că fură cooptați în baletul solistului Paragină. La București, Paula Seling, membru al juriului, îi spuse: o melodie atât de tinereacă, de antrenantă, de veselă, de coregrafie cu controlori CFR, atât de voioasă n-am văzut de mult. Și nici colegii mei. De parlamentul României nu mai zic. De la mine ai 10. Acum, Arthur Paragină este în drum spre Kiev. Tot trenul urlă melodia lui și așa mai departe.

Agenția CĂLIMARA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lăsați răspuns aici: