O zi din viața lui Nicolae Ceaușescu

Un atelier de cizmărie. Un banc, menghină, ciocan, polizor, miros de clei. Pătrunzător, nu aşa. Pe podea, în rafturi, zeci de pantofi, bocanci şi sandale de toate culorile. Un bărbat pingeleşte o pereche de cizme bărbăteşti din piele roz. Este calfa Nicolae Ceauşescu.
Tot în atelier, la o altă masă, cea mai urâtă femeie din lume, deja batrână la cei 24 de ani ai săi răsfoieşte o carte cu formule chimice. Este Elena Petrescu, viitoarea Elena Ceauşescu, una din cele mai mari chimiste ale secolului trecut.
În atelier nu este atât de multă lumină cum ne-am fi dorit. De aceea Nicolae îşi tot dă cu ciocanul peste degete, iar Elena greşeşte într-una formulele apei, hidrogenului sau nu mai ştim ale cui.

Elena Ceauşescu: Dacă bagi mai mult haş doi es o patru în apă, asta capătă un gust sărat... Dar e o prostie, Nicule.. Numai dacă pui sare, se sărează apa... Dobitocii...
Nicolae Ceauşescu: Pur şi simplu idioţi, Lenuţo...dobitoci cum ziseşi... Cand vom veni noi la putere, prin anii 65, îi vom pune să facă alt manual, cu o singură formulă...
Elena Ceauşescu: Abia aştept, Nicule, abia aştept... Ai vorbit cu Băiatul?
Nicolae Ceauşescu: Am vorbit. Chiar acum sare toate etapele şi trece peste ucenicia mea, peste ingineria ta, că tu trebuie să ajungi repede academiciancă, că trebuie să punem poporul să se holbeze la ceva...
Elena Ceauşescu: Aşa, Nicule, aşa, vai ce-mi place... Şi tu?
Nicolae Ceauşescu: Eu ce? Eu ajung cel mai iubit fiu al poporului, ctitorul, la asta lucrează Băiatul acum, până diseară trebuie să ajungem amândoi la Comitetul Central... Ce?, te joci?
Elena Ceauşescu: Dar Baiatul, Nicule, e de încredere?
Nicolae Ceauşescu: Oho!! Fără Băiatul n-ajungeam nicăieri, iar când nu vom mai fi Băiatul va conduce ţara... Dar mai e până atunci... Băiatul ăsta e o armată întreagă, ce ştii tu...
Elena Ceauşescu: Vai, Nicule, ce frumos, că abia aştept să scap de cartea asta idioată şi să devin savantă, să inventez ceva... Chiar, ce să inventez?
Nicolae Ceauşescu: Ce vrei tu, dragă, zi-i Băiatului şi are el grijă de tot... Îţi aranjează şi comunicări şi câte Doctor Honoris Causa vrei tu... Vrei la Paris, la Paris o să fie...
Elena Ceauşescu: Da’ şi tu, Nicule, vedeate-aş cu regina Angliei în caleaşcă...
Nicolea Ceauşsescu: Aşa va fi... Am vorbit deja cu Băiatul...
Elena Ceauşescu: Ce Băiat, mânca-l-ar mama pe el, ce Băiat... Unde l-ai găsit?
Nicolae Ceauşescu: Pe toate străzile, poporul ăsta îşi dă cu bucurie băieţii la Securitate....
Elena Ceauşescu: Vai, Nicule, ce popor minunat... vai, ce popor...

Un câmp şi-un copac. Pe o creangă Elena şi Nicolae Ceauşescu.

Nicolae Ceauşescu: Ce zi am avut. Dimineaţă mai eram calfă în atelier, pe la prânz conduceam ţara, gloria dăduse peste noi din toate părţile şi acum ne-au împuşcat...
Elena Ceauşescu: Da, Nicule, da’ ne-am făcut de cap... A vrut poporul canal? Le-am făcut. Au vrut un singur ziar? Le-am făcut. Au vrut un singur manual, o singură poză şi-un singur film? Le-am dat. Mai ţii minte cum băteau din palme?
Nicolae Ceauşescu: Taci din gură, uite-l pe Băiat....
Elena Ceauşescu: Unde?
Nicolae Ceauşescu: Acolo, în clădirea aia făcută de noi, de-i zic acum Parlament... Uite-l pe Băiatul nostru... Acum face legi, tot el le aprobă, mânca-l-ar tata...
Elena Ceauşescu: Da, îl văd... Are acelaşi costum maro pe care i l-am dat noi... Uite-l, conduce şedinţa Senatului...Vai, vai... Dar de Băiatul nostru e plin Parlamentul... Vai, ce bine...
Nicolae Ceauşescu: Da, fă, abia acum îţi dai seama că cel mai bun produs al acestui popor este Băiatul creat de noi...
Elena Ceauşescu: Da, Nicule, cred că este cel mai bun lucru care li s-a întâmplat...
Nicolae Ceauşescu: Ha, ha, ha... Da, Lenuţo, da... Băiatul şi noi, ha, ha, ha....
Elena Ceauşescu: Ha, ha, ha... Ca să şteargă toate urmele Băiatul trebuie să mai conducă ţara mult timp... Ha, ha, ha...
Nicolae Ceauşescu: Da, Lenuţo, da...ha, ha, ha....


Urletele, hăhăielile şi istericalele celor doi s-au mai auzit multă vreme. Din sală, un Băiat cu costum maro şi cravată, pe care se vedea emblema şcolii de Securitate de la Băneasa, s-a ridicat şi a coborât cortina. Spectatorii au ieşit într-o ordine desăvârşită, desigur, pentru a putea fi număraţi.

Proză scurtă din volumul în pregătire Japonezul Albastru, ediția a III a, de Denis Dinulescu