17 octombrie 2016

Bob Dylan în drăguțul tren al istoriei

Trenul istoriei a trecut prin gara lui Bob Dylan și l-a suit în vagoanele sale și-așa puține. De ce pe Bob Dylan? Păi, că e singurul de pe planetă care a luat și Oscarul, și Pulitzerul și Nobelul. Bașca vreo nu-ș câte Grammy. Ce tren drăguț, și-au zis niscaiva români încrezători că au și ei loc în vagoanele care te duc spre celebritate absolută, spre nemurire, spre universalitate. Și s-au așezat și ei în Gara de Nord, pe un peron eliberat imediat de securitate. Ei nu știau că trenul își rezolvase treaba cu noi, cu românii, atunci când l-a suit în vagoane pe Brâncuși. Și nu de la București, ci de la Paris. Iar pe Hertha Muller de la Berlin. Românii de pe peron n-aveau de unde să știe că trenul istoriei nu va mai trece niciodată pe la București din cauza prostiei, minciunii, ofițerilor acoperiți, lipsei infrastructurii, și a culturii deloc moderne a locului numit România.

Aflând că trenul istoriei oprește din loc în loc acolo unde cineva se face cunoscut prin ceva deosebit, cetățeanul Acvilin Panait Bengescu, a ieșit și el în gara din Clejani, de unde era de loc. El nu făcuse nimic deosebit, dar urma să facă. Ar fi luat trenul până la Măgurele, ar fi tăiat vreo doi metri din unda aia de laser pe care o făcea nu știa cum reactorul de acolo, s-ar fi întors cu ea acasă și și-ar fi făcut o formație de lăutari pe bază de laser. Lucru nemaiîntâlnit până acum în lume, nemaivăzut și inexplicabil. O formație de lăutari formată din bas, tobe și laser. Trio Laser. Era important să fie cu muzică, că uite cum s-a dat Nobelul lu' unu' cu o chitară, d-apoi unuia cu laser pe 2017? Trenul întârzia, deh, meteahna tuturor trenurilor românești. Dar dacă istoria asta, de unde venea trenul, nu era neapărat românească? La un asemenea gând, Acvilin se hotărî să se ducă mai întâi la Măgurele, să fure bucata de laser și abia la urmă să aștepte trenul, adică după fapta sa cea grozavă, pe care, probabil, istoria o va reține. Se duse la Măgurele, ademeni paznicii cu cărți Pas cu Pas și șuti vreo patru metri de undă laser. Se gândea că doi îi folosește în curte, la săpat, iar doi la formație. Se duse în gară la Măgurele să aștepte trenul istoriei. Trenul însă, drăguțul tren al istoriei nu trecu niciodată, iar Acvilin Panait se transformă în primul schelet cu laser din lume.

Google și Facebook urmează să construiască cel mai rapid cablu subacvatic din lume între Los Angeles și Hong Kong. Aflând acest lucru și știind că trenul istoriei umblă prin lume și urcă în vagoanele sale oamenii care s-au ilustrat prin ceva deosebit, cetățeanul Magiun Georgescu din Uiești, județ Giurgiu, se gândi la fel de rapid să se ducă la Los Angeles, să șutească cablul și să-l monteze între Uiești și Giurgiu, îmbunătățind astfel comunicarea dintre cele două localități. Apoi, după ispravă, ar fi stat în gară la Giurgiu, trenul ar fi trecut și el ar fi nimerit în vagon cu Bob Dylan, Dalai Lama sau Mandela. Se duse, fură cablul. La Giurgiu fu întrebat dacă nu-l vinde. Trebuia unuia în grădina de varză ca s-o lege. La poliție, cablul fu încercat pe arestați. Era prea lung și nu putea fi tăiat. La prefectură fu întrebat dacă e bun ca ață de dinți. La teatrul din Giurgiu vrură să pună o piesă cu el. O piesă românească sută la sută. Domnul Magiun era din ce în ce mai trist. Trenul, își dete seama, avea să treacă și nu l-ar lua, că n-ar fi în gară. N-ar avea timp să instaleze cablul. Se duse acasă. La teatrul din Uiești, județ Giurgiu, fu întrebat dacă a bun pentru pompieri. La ferma zoo, îl încercară la bătaia vitelor. Domnul Magiun era din ce în ce mai încurcat. Auzi apoi sunetul de locomotivă al trenului. Trecea fără să-l ia. Scoase atunci un revolver și se împușcă. Sângele împroșcă o veveriță, care asista impasibilă. Ea luă cablul și alergă după tren. Îl prinse. Astfel că prima veveriță cu cablu din istorie deveni celebră și universală fără să vrea.

Denis

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lăsați răspuns aici: