16 septembrie 2016

Noile tăblițe de la Tărtăria

Ne pare rău că plecăm din Costinești. Ar fi trebuit să ne mutăm aici. Să dăm casa din București. Și asta pentru că Costineștiul va avea, în următoarea mie de ani, o dezvoltare fabuloasă comparabilă cu a Dubaiului. În rimul rând că pe plajă, într-o zonă misterioasă s-au descoperit încă un rând de tăblițe de la Tărtăria, vechi și alea de cinci mii de ani fiecare de culoare maro, culoarea mileniilor și a cojii de copac. Acolo se vorbește pe larg, mai bine zis stă scris, de succesul Laurei Bretan, care n-a luat premiul dar așa zicea Esca pe ecran, acolo stă scris cum Rommânia va fi a 9 a economie a lumii în 2040 la export de lemn, acolo stă scris de noua armată europeană ce-și va avea sediul tot la Costinești cam prin dreptul epavei. Tancurile și tunurile care vor apăra Europa de invadatori vor fi slujite de costineșteni, astfel creîndu-se cinci mii noi locuri de muncă dintre care trei mii pentru femei care vor lucra la mitraliere. Limba costineșteană se va dezvolta continuu, astfel că ea va influența decisiv limbile franceză, engleză, germană, și arabă iar noua costineșteană va fi și limba cântecelor, prozei, a poeziei. Va fi și noua limbă a romanului Pas cu Pas ajuns best seller. Costineștiul va deveni astfel micul New York, cu autostrăzi plecate de la Forum până la Azur, de la Amfiteatru la căsuțele pline de șobolani de pe plajă, care și șobolanii vor vorbi tot costineșteana că de aici mănâncă, din sat. Noul monstru Bayer, cu Monsanto cu tot, își va expermienta în Costinești noile semințe modificate genetic în urma cărora se vor descoperi noi plante de mâncat. Asta pierdem că plecăm din Costinești într-un acces de melancolie, într-un acces de dor de Tăriceanu și Nicușor Dan, ca să nu mai spunem de Vasile Blaga și Vasile Gorghiu, tipa care trăiește cu viitorul prim ministru Isar. Dar, una peste alta, noile tăblițe de la Tărtăria Costinești anunță pentru România, în sfârșit, viitorul luminos dorit de Ceaușescu cam de prin anii 70 ai secolului trecut. Da.

Ajunși în București ne-am repezit la premiera Selfie 69, un film de Cristina Iacob, după scenariul ei, al lui Tudor Potra și al Mariei Spirache. Cu o sumedenie de actori mișto: Crina Semciuc, Olimpia Melinte, Flavia Hojda, Vlad Logigan, Alex Călin, Sali Levent, Răzvan Vasilescu, Alina Chivulescu, Maia Morgernstern, Alex Bogdan, Loredana Groza, Antonia, Răzvan Fodor, Radu Gabriel. Trei prietene fac un pariu nebunesc, interesant, incitant: Cine se mărită prima în trei zile câștigă nu știm ce. Începe o dramă bine susținută regizoral și actoricesc, poate nu de scenariu care are o construcție destul de subțirică. Sunt momente bune, comice, tandre, dure, sexoase susținute de o muzică excelentă. Pariul celor trei prietene eșuează, ele se întorc la dragostele dintâi. Nu rău de loc. Montaj bun, imagine corectă, dialoguri firești, inteligibile. Suntm convinși că noul Selfie al Cristinei Iacob va face o carieră mai babană ca primul.

Suntem mințiți în continuare de toată media. Grosolan. Laura Bretan nu se afla pe lista votanților americani, ci alți cinci finaliști. După cum știm a câștigat o puștioaică de 12 ani, după ea urmând alți cântăreți, 3 perechi, și o trupă de magicieni. Și, și mai grosolan, impardonabil, suntem mințiți cu numărul kilometrilor de autostrăzi pe care le vom avea până în 2030. Așa că, să știți: d-asta a căzut toată media de la noi, din cauza minciunii.

Denis

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lăsați răspuns aici: