25 septembrie 2016

Bazaconii

După cutremur, generalul Manole Ben Manole se dădu jos din pat, luă un topor și se puse pe ciocănit pereții ca să vază care s-a crăpat sau nu. Cioc, cioc, cioc, până când auzi un sunet în gol. Dădu jos tencuiala, betonul, vopseaua, haina militară de pe el, că ca păzitor al Constituției României n-avea voie fără gradele pe el, deci și șapca și paltonul și băgă mâna în groapa căscată în perete. Acolo găsi un bilet. De la nevastă-sa. Citește: "Manole, te-am iubit încă de pe timpul când erai sergent și urma să fi repartizat la primăria lui Piedone la secția furturi legale. Apoi, te-am iubit când erai sergent major și urma să fi repartizat la primăria lui Oprescu. Am crezut că te pui pe treabă și ne facem un palat pe Neajlov, ori tu ai cerut, când te-a avansat Ion Iliescu general, să păzești Constituția asta amărâtă a României. Vezi, Manole, cum mi-am irosit io tinerețile? Vezi? Așa că să nu te surprindă nimic din ce-ai să auzi că io cu Costache Ben Costache, adjunctul tău, facem chestii, oricine ți-ar spune. Boule!!!" Lacrimile generalului curgeau șiroaie. Șiroaie. Se scurgeau în Neajlov. De acolo, în Dunăre. După care, la radio, se anunță pe un ton vesel că n-a fost niciun cutremur.

Ursul Benafleck Georgescu, dintr-o pădure din județuiul Argeș, îi dădu telefon lui DiCaprio: Bă, să spui de pădurile din România, deși te doare-n cur de ele, dar așa trebuie, pentru că altfel la viitorul film io nu mai viu la casting, să știi. Că trebuie apărate, netăiate, rahaturi d-astea, băi, DiCaprio. Altfel zic că totul în filmul de Oscar a fost făcătură a ăstora de la PSD de la noi, ca să vadă vestul cum apără ei integritatea României, bă!! Înțelegi? Unde e județul Argeș? Ce te interesează pe tine? Ce, te-a-ntrebat cineva unde e județul în care stai tu? Bagă-ți mințile-n cap, bă, că mă dau la tine și ai grijă ca știrea să facă înconjurul lumii. Așa te vreau, pup!!

Domnul Ciu En Bi Georgescu, cetățean chinez stabilit în Măgura Sibiului, căruia i se spunea Bibi din cauză că era băiat drăguț, deci domnul Ciu En Bi Georgescu, fratele ursului Benafleck Georgescu, citea într-o după amiază Pas cu Pas în limba chineză pe care o știa la perfecție din cauză că se stabilise lângă Sibiu de la Beijing când auzise că tratele său bătea drumurile pădurii din Argeș după DiCaprio. Citea cartea cu un anume interese: Vroia și el să știe cum să-ți faci mai multe case legal. Deschise volumul la pagina 12 și află brusc că din meditații. Mamă, mamă, ce revelație. Dar la ce să dea el meditații? Adică să zică la telefon: Bună ziua, sunt domnu Bibi și vreau să dau meditații? Da, așa trebuia. Luă un topor, o sticlă de spirt de orez și bătu la prima ușă. Bună ziua, vreau să vă meditez ca să-mi fac casă. Omul îl invită în bucătărie și-l luă la bătaie ca să spună la ce vrea să dea meditații. Păi, la orez, zise domnu Bibi. Așa că luă bătaie până muri.

Denis

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lăsați răspuns aici: